Radu Popescu s-a născut în 1976 la Galați.
Deși a trecut prin mai multe școli și a schimbat mai multe meserii, se consideră dintotdeauna dramaturg. O piesă pe care a scris-o la 17 ani a fost nominalizată în 1995 la Concursul ”Piesa Anului” organizat de către UNITER, la acea vreme unul dintre puținele și cele mai prestigioase premii de dramaturgie din România.
A urmat mai întâi Facultatea de Medicină, unde a înființat o trupă de teatru și a continuat să scrie. Deși a ajuns să opereze pe cord deschis ca medic rezident, într-un final și-a urmat pasiunea dintâi și după nouă ani de studii al medicinei umane a renunțat la această carieră pentru a se dedica definitiv teatrului.
A absolvit Regie Teatru în 2007 și Masterul de Scriere Dramatică în 2009 la U.N.A.T.C. ”I.L. Caragiale” din București. Din această perioadă datează și începuturile recunoașterii sale ca dramaturg. În perioada 2004-2006, la recomandarea marii regizoare Cătălina Buzoianu, i-au fost montate la Teatrul Radiofonic trei texte: ”Aix Nebunul”, ”Picnic” (”Picnic la marginea fumului”) – o piesă bazată pe întâmplări reale din războiul din Cecenia și piesa pentru copii ”Papucii lui Abu Cassem” după o poveste orientală.
În anul 2010 înființează Teatrul Apropo și Festivalul ”Bucharest Fringe”, una dintre cele mai importante manifestări ale teatrului independent din România și începe să realizeze producții independente, o bună parte din acestea bazându-se pe texte proprii.
Texte premiate și nominalizate:

• ”Abluțiunea” – nominalizare la Piesa Anului, UNITER (1995);
• ”Testament” – nominalizare la Irish Embassy Award for Emerging Romanian Playwright” (2010);
• ”S-a furat mireasa!” – Marele Premiu de Dramaturgie ”Yorick” (2013);
• ”Corp în asfalt” – nominalizare la Concursul Național de Monodramă, Bacău și la Concursul Național de Dramaturgie ”Yorick” (2014);
• ”România 2050” – nominalizare la Concursul Național de Dramaturgie ”Yorick” (2014);
• ”Paliativ” – nominalizare la Concursul Național de Dramaturgie ”Valentin Nicolau” (”Yorick”) (2015) și câștigător al Concursului de Dramaturgie FITIC (2017);
• ”O călătorie cu Urmuz” – nominalizare la Concursul Național de Dramaturgie ”Valentin Nicolau” (”Yorick”) (2015);
• ”Cadranul Plus Plus” – câștigător al Marelui Premiu la Concursul Național de Dramaturgie ”Valentin Nicolau” (”Yorick”) (2015);
• ”Căsuța” – Locul I la Concursul de Comedie Românească, FestCO (2016);
• ”Clătite (Norocos de la naștere)” – câștigător al competiției naționale a European Pop Drama și nominalizare la Concursul Național de Monodramă, Bacău (2016);

”Cercurile Încrederii” – finalist al Concursului Național de Dramaturgie, Timișoara (2017)

CLĂTITE (Norocos de la naștere)
Monodrama prezintă viața unui taximetrist în vârstă de circa 65 de ani dar încă în putere care își povestește viața publicului în timp ce le gătește în direct clătite pe care la final le va împărtăși cu acesta. Și în timp ce așteaptă din clipă în clipă să bată cineva la ușă. Cineva amenințător, cineva care ”să îl înhațe”.
Clătite făcute numai cu ingrediente sănătoase și bio începând cu apa care ”nu trebuie să aibă memorie”, de aceea eroul nostru folosește la gătit doar apă distilată. Sau clătite fără gluten (fără făină) – deoarece, dacă nu v-ați dat deja seama, taximetristul nostru este pasionat de alimentația sănătoasă și fără ”E”-uri.
Pasionat sau obsedat. În timp ce gătește publicului cele mai bune și sănătoase clătite, el își deapănă povestea vieții: cum a crescut cu greutate un băiat care acum este nefericit în căsnicie; cum s-a pricopsit cu un ulcer de pe urma contactului cu autoritățile corupte ale statului, în vremea cânt a încercat să își facă o mică afacere. Și cum, în cele din urmă, soția sa iubită s-a îmbolnăvit și a murit de cancer de pancreas în urmă cu doi ani.
În slalomul printre informațiile despre otrăvurile cu care suntem hrăniți pe post de populație-cobai (un pic de teoria conspiației răzbate printre rânduri) își face simțită prezența o singurătate acută. Bătrânul nostru (căci pare a îmbătrâni sub ochii noștri, umplându-se de spaimele pe care le scoate la iveală de pe post-it-uri îngălbenite) ne mărturisește că tocmai și-a ucis băiatul aruncându-l de pe blocul lor de douăsprezece etaje. Ca o izbăvire a vieții lui nefericite. Mărturisirea vine exact în punctul culminant în care e gata să servească publicul cu clătite proaspete.
Dar nu a fost decât o păcăleală! Ei n-au avut niciodată copii. Soția lui a făcut un avort și nu a mai putut avea niciodată copii. În rest, toate detaliile sunt adevărate. Și da, a aruncat pe cineva de pe bloc. În urmă cu câteva ceasuri. Câinele lor bătrân, care se pare că târâia și el în spate un cancer chinuitor. Așa că i-a acordat un ultim cadou. Și singurătatea absolută a taximetristului nostru nu mai poate fi spartă cu nimic. Poate doar prin împărtășania cu clătite calde.

TESTAMENT
Alexandra, o tânără avocată aflată la începutul carierei o întâlnește pe Nicole, o IT-istă singuratică, în momentul în care aceasta din urmă dorește, din motive obscure, să își facă testamentul. Bănuind că Nicole vrea sa se sinucidă, Alexandra leagă cu Nicole o prietenie conjuncturală.
Prietenia celor două se transformă într-o relație intimă în împrejurări accidentale. Ambele femei trebuie să treacă într-o primă fază peste propriile prejudecăți: Alexandra este o creștină ortodoxă practicantă, în timp ce Nicole nu are înclinații naturale spre relațiile cu femei.
Legătura care se dezvoltă aduce atât lucruri bune, cât și aspecte neplăcute: pe Nicole o ajută să se răfuiască cu Dumnezeu și cu moartea absurdă a iubitului ei, survenită cu trei ani în urmă; Alexandra își recunoaște cu greutate homosexualitatea și încearca să împace acest lucru cu credința sa și cu interdicția Bisericii. Apar certurile și nepotrivirile de mod de viață.
În cele din urma, confruntată cu caracterul dificil al lui Nicole, Alexandra fuge, refugiindu-se în canoanele impuse de religia sa. Ezitantă, îi promite lui Nicole că se va întoarce în curând la ea, dar de fapt doar trage de timp. Nicole încearcă să o pedepsească, amenințând-o din nou cu testamentul și cu posibila sinucidere (un alt fapt condamnat de Biserică). Amânările Alexandrei agravează situația, iar când aceasta se decide să revină la Nicole – deja este prea târziu.
Confruntată cu singurătatea și în depresie acută Nicole se sinucide.
În ciuda prevederilor testamentare ale lui Nicole, Alexandra decide să îi facă acesteia o înmormântare după tiparul ortodox (mințind astfel și la biserică asupra cauzei reale a morții lui Nicole).
Finalul ne arată o Alexandra peste câțiva ani: într-un fel sau altul ea reușește să împace credința cu pornirile naturale și va intra într-o nouă relație cu o femeie.