We publish the journal written by Alex Hîncu one of the actors of “Ca un fum, ca o părere” (Mir nichts, Dir nichts) by Jan Friedrich. The text was presented at the Studio Theatre of University of Arts, Târgu-Mureș on 27th November 2015.
Translated by Mircea Sorin Rusu,directed by Gavril Cadariu, with:Loredana Dascălu, Alex Hîncu, Ioana Hogman, Ștefan Mura, Robert Oprea, Vali V. Popescu and Lorena Râpea.
Photo credit: Cristina Gânj
EN: ”In the end, we all love the same, no matter what or whom.”
I was pleasantly surprised to be part of this project. For me, it was a first, both in terms of text and artistic projects in the Targu-Mures theatre world. Being the first play for me at the Theatre Studio of the University of Arts, I was glad to find out it is a collaboration with the National Theatre in the frame of the Fabulamundi project. Also, it was the first time I had the opportunity to play in a text with such open wording, honest and true in situations and especially in language. Until the opening, I kept wondering how the language of the text will be received by the audience, as the author uses it to support the relations between the characters and also between actors.
I must say Leon was a big challenge for me. After the first reading, I thought lot on how I could show Leon is gay in the most most natural way. Later, I understood the most important is to reveal his soul and truth. For me, having a different sexual identity doesn’t mean to be different. In the end, we all love the same, no matter what or whom.
During rehearsals, I also tied new friendships. Before that I only knew Robert and Ioana, the rest of the cast being totally strange to me. Gavril Cadariu, the director, had a great contribution in linking these friendships, working very much with us on relations between the characters. This made us approach each other as people and get to know each other much better. I liked how fluid everything was conducted throughout the whole period until the opening and I enjoyed how nice things were bound between me and my colleagues. Now, I love being with them.
The play has a topic, maybe too often discussed for some: undecided young, rebellious and careless teenagers, reaching a point in their lives where they are shattered by reality. Often when we see these truths, we tend to overlook their importance, but they happen everywhere around us and decisive in all these things is love or lack of it.
Whether it comes from parents, girlfriend / boyfriend, friends or colleagues, it leads to the loneliness of the individuals, a state in which we can see all the characters throughout the play. As the characters are beautifully drawn, each of them has a problem of great importance and when this issue reaches a maximum point, everything remains ambiguous and unresolved. This is a characteristic of the play that I like a lot and I hope each spectator will continue his story on resolving the problems of these teenagers.
For me it was a new beginning, an important experience both professionally and personally. I would like to thank all the people who were behind this project, my colleagues and especially those who do not not appear in the spotlight.
RO: „Până la urmă, toți iubim la fel, indiferent ce sau pe cine.”
Am fost plăcut surprins să fac parte din proiect. Pentru mine a fost o premieră, atât din punct de vedere al textului, cât și al proiectelor lumii artistice din Târgu-Mureș. Fiind primul spectacol pentru mine la Teatrul Studio al Universității de Arte, m-am bucurat să aflu că este și o colaborare cu Teatrul Național, în cadrul proiectului Fabulamundi. A fost prima oară când am avut ocazia să joc într-un spectacol al cărui text este atât de liber, sincer și adevărat în situații, dar mai ales în limbaj. Până la premieră, mă tot întrebam cum va fi perceput de către public limbajul textului, pentru că autorul nu folosește cuvinte obscene gratuit, fără ca ele să nu aibă o susținere pentru relațiile dintre personaje, dar și pentru actori.
Leon a fost o mare provocare pentru mine. După prima lectură m-am gândit mult cum voi putea să arăt cât mai natural că el este gay. Mai târziu, m-am convins că nu asta e important, ci să scot în evidență sufletul și adevărul lui. Pentru mine, a avea o altă identitate sexuală nu înseamnă neapărat a fi diferit. Până la urmă, toți iubim la fel, indiferent ce sau pe cine.
Cu ocazia acestui spectacol am legat și noi prietenii. Îi cunoșteam doar pe Robert și Ioana, restul distribuției fiindu-mi total străină. Regizorul Gavril Cadariu a avut o mare contribuție în legarea acestor prietenii, lucrând foarte mult cu noi asupra relațiilor dintre personaje, fapt ce ne-a făcut să ne apropiem unul de altul ca persoane și să ne cunoaștem mult mai bine între noi. Mi-a plăcut cum a decurs întreaga perioadă de repetiții și m-am bucurat cât de frumos s-au legat lucrurile între mine și ceilalți colegi, acum fiindu-mi dragi cu toții.
Spectacolul are o temă, pentru unii, poate prea des scoasă în evidență: tinerii nehotărâți, rebeli și nepăsători, ajunși într-un punct în care sunt zdruncinați de realitate. De multe ori, când ne întâlnim cu asemenea adevăruri tindem să trecem cu vederea importanța lor. Tottuși, ele se întâmplă peste în jurul nostru și rolul decisiv în toate aceste situații este iubirea sau lipsa ei.
Fie că ea vine din partea părinților, iubitei/iubitului, prietenilor sau colegilor, ea duce la singurătatea indivizilor, stare în care fiecare personaj ajunge pe parcursul spectacolului. Fiecare dintre personaje are o problemă de mare importanță și sunt frumos creionate de autor, iar când problema fiecăruia ajunge într-un punct maxim, totul rămâne ambiguu și nerezolvat. Aceasta este o caracteristică a textului care îmi place mult și sper că i-a făcut pe spectatori să își continue povestea lui asupra rezolvării problemelor acestor adolescenți.
Totul a fost pentru mine un nou început, o experiență importantă pe plan profesional, dar și personal. Aș dori să le mulțumesc tuturor oamenilor care au fost în spatele acestui proiect, colegilor mei și mai ales, celor care nu apar în lumina reflectoarelor.
