Cred că textele mele sunt încercări continue de a articula un discurs/o dinamică post-reprezentativ în teatru. Mă interesează stabilirea unui mecanism performativ care să redefinească relație de dihotomie între filozofie și artă, dintre gândire conceptuală și practică artistică. Deobicei, pornesc de la formularea unui teritoriu de explorare artistică, care include cercetarea unor concepte filozofice. Apoi există o investiție personală, care se poate materializa prin exploatarea propriei biografii/context, sau prin dezvoltarea unei metodologii de grup, care va genera un spectacol de creație colectivă.
Mă atrage materialitatea cuvintelor și un proces de scris explorativ, mai mult decât folosirea unor forme sau structuri existente ca vehicul al unor poziții subiective. Totuși, în final, anumite lucruri nu pot fi înțelese decât scriind. Și vezi, asta pentru mine deschide un spațiu care altfel nu ar fi fost imaginabil.
Alexandra Pâzgu, autor, dramaturg și teoretician interesată de concepte și structuri emergente în proiecte colective de arte performative. Focus pe întrebarea: cum putem crea noi narative în lumea/scena contemporană?! Textele au în comun un discurs poetic care propune o alternativă la interpretarea realist-documentară a realității. Scrie în limbile română, germană, engleză și franceză. În ultimii 10 ani participă în proiecte naționale și internaționale în România, Belgia, Olanda, Franța, Austria, Luxembourg și Germania. În 2011 câștigă concursul „Piesa anului“ organizat de Teatrul Național din Timișoara și devine membră în „European Theatre Convention“. Pe lângă producția artistică este interesată de organizarea și crearea unor spații de dialog intercultural, de experimente literare în proiecte de creație colectivă și de susținerea dramaturgiei contemporane.
Din noiembrie 2017 face parte din juriul festivlului SCENOfest din Sibiu, un festival organizat în vederea susținerii creației de texte noi de către liceeni. Colaborează cu Academy of Performing Arts in Bratislava în calitate de consilier dramaturgic pentru clasa de Choreography and Performance Art.
Premii: 2012-2013 “European Prize for Cultural Management”, Donauschwebische Kulturstiftung; 2011- Premiul “Cel mai bun spectacol colectiv”- “The H(eden)Garden”, Gala Hop, UNITER; și tot 2011- Nominalizare “The Irish Embassy Award”.
Rezidențe de dramaturgie și proiecte colective
Din septembrie 2016 este co-autoare în Writer’s room-ul organizat de Wiener Wortstaetten din Viena. În iulie 2016 participă în proiectul „DRAMA5“- prima rezidență de scriere dramatică din România, organizată de „REACTOR de creație și experiment“ din Cluj-Napoca. În cadrul rezidenței scrie textul „PROTEINE FLUORESCENTE“, un text eseu și o cercetarea urbană dedicate orașului Cluj. Spectacolul a avut premiera pe 14.11 2016 și se joacă la „Reactor“ cu aceeași distribuție, în regia Letei Popescu. În august 2016 este invitată la „Villeneuve Chartreuse“ din Avignon, într-o rezidență colectivă pe tema evenimentului sau cum putem regândi realitatea contemporană? În noiembrie 2016 participă într-o rezidență dramatică la teatrul național din Tg. Mureș. Pe 15.02.2017 are loc premiera spectacolului „Supernove“, creație colectivă pe tema fricii, în regia lui Radu Nica.
Alte texte și spectacole colective: 2014- „De ce nu o facem în drum“(regia Neil LaBute, Teatrul Act, București); 2012-„Cities on Stage“ (regia Armel Roussel, Théâtre National, Bruxelles și Teatrul Național “Radu Stanca”, Sibiu); 2011- „În aer“ (regia Chris Nedeea, Teatrul Național Timișoara); 2011- „The H(eden) Garden“ (regia Medeea Iancu, UAT Tg. Mureș).
Studii și interese teoretice
Studiază Teatrologie și Management Cultural la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și creație colectivă la Hope Liverpool University în Marea Britanie. Urmează cursurile masteratului de scriere dramatică organizat și susținut de Alina Nelega, la Universitatea de Arte din Tg.Mureș și continuă cercetarea artistică în cadrul studiilor doctorale de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca. În 2014 obține bursa DAAD pentru tineri cercetători, datorită căreia petrece o perioadă de 10 luni la Institut für Angewandte Theaterwissenschaft, Giessen. Aici susține cursul „Concepts at Work”. Începând cu 2014 frecventează cursuri în cadrul facultatății de filozofie, și la „Institut für Theater- Film und Medienwissenschaften,” din cadrul Wien Universität. Interesele majore sunt în zona transdisciplinalității, a proiectelor interdisciplinare care combină practica cu teoria, arta cu filozofia. Participă la diferite conferințe, printre care “Aesthetics and Theories of the Arts”, Institutul de Filozofie Aplicată, Cluj (2014 și 2015); “Supervising Artistic Research”, Academy of Fine Arts, Viena (2014). În 2018 urmează susținerea tezei de doctorat desfășurată în cotutelă cu Justus Liebig Universität din Gießen.
Seminarii și workshopuri
În calitate de artist teoretician și de colaborator universitar la diferite instituții, susține conferința și workshopuri pe tema dramaturgiei contemporane la Bratislava School of Performing Arts (2015). În 2014 organizează primul “Atelier de critică teatrală“ în cadrul FITS, Sibiu. În 2013 asistă workshopul “Intervenție socială prin performance”, la Facultatea de Teatru și Film, Cluj. În perioada 2009-2014 susține seminarii de teoria dramei și dramaturgie la Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu.
Proteine fluorescente
Proteine fluorescente este o propunere scenică, un eseu performativ pe tema orașului, a tânărului care trăiește în oraș, a întâlnirii dintre structurile citadine și uman în România. Textul a fost scris ca o cercetare și documentare artistică a orașului Cluj, pe parcursul lunii iulie 2016, când autoarea a participat la singura rezidență de scriere dramatică organizată în momentul acesta în țară, de spațiul independent Reactor de Creație și Experiment.
În același timp, textul reprezintă încercarea autoarei de a practica dramaturgia ca mod de gândire sau de a gândi lumea prin scris – ambele într-un registru performativ. Ce e dincolo de critica sistemului în care trăim și care ne definește ca persoane? Cum pot să înțeleg lumea din jurul meu nu ca subiect, ci ca parte dintr-un sistem a cărei logică nu o decid eu? Cum putem să povestim azi povești în teatru fără personaje, fără conflict, fără dialog?
„Proiectul de față propune experimentarea unui mod de construire diferit al narațiunilor în teatru, care să chestioneze imaginea reprezentațională asupra realității, folosită adeseori în teatru. Modele și teorii din fizica cuantică, teorii post-structuraliste, precum și exemple din filozofia cunoașterii și teorii care tratează redefinirea raportului artă- realitate ne oferă alternative la modelul gândirii bazată pe logica subiectului.”
Supernove
Supernove este un proiect de teatru devised, performativ, care are la bază întâlnirea creativă dintre autor dramatic, regizor și actori. Intenția este de a crea o hartă a fricilor citadine, având ca filtru subiectiv propriile noastre experiențe, amintiri și percepte. Ce atitudini dezvoltăm în fața inevitabilului, cum să trăiești cu frica, e ceva după Frică?! Fără a urmări o înșiruire exhaustivă a posibilelor frici umane, textul propune o cercetare poetic-filozofică, ludică, și politică a realului și analizează structurile care consolidează și susțin frica, modul în care imaginarul hrănește frica, și propriile noastre reprezentări despre cum frica își face apariția în rutina noastră zilnică.
Textul spectacolului este un produs de creație colectivă dezvoltat în urma colaborării cu teatru național din Tg. Mureș în 2017.
Regizor: Radu Nica
Cu actorii: Andi Gherghe, Dan Rădulescu, Laura Mihalache, Raisa Ane, Ștefan Mura
Muzică: Vlaicu Golcea
Stage Design, video și light design: Andu Dumitrescu.