FABCommunity a fost un minunat context de interogare a unor teme și subiecte extrase din realitățile de zi cu zi, alături de alți dramaturgi și dramaturge, în limbi diferite. S-a creat astfel nu doar un câmp artistic pentru schimbul de idei, ci și un câmp politic de dezbare. Pentru că a scrie pentru teatru înseamnă a scrie activ pentru o lume vie, FABCommunity a devenit un spațiu vital de interacțiune, în care cuvintele pot construi noi posibilități de a imagina ceea ce uneori nu îndrăznim să imaginăm.
Mihaela Michailov
Mihaela Michailov are un doctorat în Artele Spectacolului la Universitata Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, unde coordonează Masteratul de Scriere Dramatică. Este autoare de teatru, critic în domeniul artelor performative, educatoare culturală.
Este co-fondatoarea Centrului de Teatru Educațional Replika din București, unde a coordonat alături de artistele și artiștii Centrului – platforme de artă educațională, programe de intervenție culturală, spectacole pe teme educaționale.
A scris peste 20 de piese de teatru centrate pe problematici socio-politice: migrația forței de muncă, relațiile de putere din sistemul educațional, condiția copiilor care se maturizează în absența părinților, marginalizarea categoriilor vulnerabilizate în postsocialism, istoria comunităților LGBTQ+ înainte și după 1989.
Piesele Mihaelei Michailov sunt traduse în bulgară, franceză, germană, greacă, maghiară, spaniolă, portugheză.
A participat, în 2009, la rezidența de dramaturgie oferită de Royal Court Theatre din Londra.
Piesa ei „Copii răi” a fost prezentată sub forma unui spectacol-lectură la Festivalul de Teatru de la Avignon în 2014. A fost montată în Bulgaria, Franța, Luxemburg, Germania. A fost publicată în 2016 la Editura Solitaires Intempestifs.
Este curatoarea principală a Festivalului Național de Teatru în 2022 și 2023, alături de Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.
Google țara mea! explorează limitele rasismului, stereotipurile care ne determină comportamentele cotidiene. Textul chestionează, în principal, cauzele acestor stereotipuri. De unde vin ele? De ce îl considerăm pe celălalt vinovat de tot răul care se întâmplă în jurul nostru? De ce îi considerăm pe romi responsabili pentru degradarea imaginii României în lume?
Piesa are o structură fragmentară, scenele sunt concentrate pe rasismul politic, pe rasismul cotidian, aparent inofensiv și pe rasismul caracteristic unor emisiuni radio și TV.
De la o vârstă fragedă, copiii sunt învățați că dacă nu sunt cuminți, vine țiganul și îi fură.
De la o vârstă fragedă, copiii sunt învățați să le fie frică de țiganul cumplit.
De la o vârstă fragedă, copiii sunt învățați că țiganul e inferior. Pentru că fură. Pentru că minte. Pentru că pute.
Într-un context în care ceilalți sunt considerați rămășițe umane respinse, piesa deschide un cadru de dezbatere despre un teritoriu de frici fabricate și extremism politic.
Momlovesyou
„Toți suntem migranți”, spune unul dintre personajele piesei.
Textul adună povești bazate pe diferite interviuri cu muncitoare domestice, cu femei din România care muncesc în străinătate. Piese analizează condițiile lor de muncă, relațiile cu angajatorii, abuzurile la care sunt supuse uneori, relațiile intime cu familiile, tânjirea și dorul copleșitor de copiii lor. Sfâșiate între nevoia de a câștiga mai mulți bani și nevoia de a fi aproape de familii, femeile migrante își imaginează modalități de a se încuraja și de a le încuraja pe cele în condiții similare.
Textul explorează povești obișnuite despre supraviețuire și angajament în schimbare politică, documentând ce înseamnă să aparții Europei comune. Ce mai e Europa astăzi din perspectiva celor care sunt mereu pe drum?
COPII RĂI (Bad kids)
Această fetiță de unsprezece ani nu va sta locului. Se joacă cu elasticele în clasă în timp ce profesoara ei vorbește. Se joacă de parcă ar fi un copil liber. Visează la girafe și nu poate sta locului la fel ca și colegii ei. Mama ei a mutat-o la o altă școală pentru că nu s-a integrat. Ea nu este o elevă lider. Nu este un copil productiv. Ceva nu este la locul lui. Profesoara de istorie îi leagă mâinile cu elasticele colorate cu care se juca în timpul lecției despre democrație. Cea care învață copiii despre democrație o disciplinează pe fetiță într-un mod agresiv și autoritar, o constrânge. Violenţa se infiltrează și peste colegii ei. Îi imită comportamentul profesorei și o atacă pe fetiță. Colegii se unesc pentru a o reduce la tăcere. Fetița se prăbușește silențioasă. Încetează să mai viseze la ceva. Mâine mama ei o va muta la o altă școală. Dar ce școală o va lăsa să fie liberă, fără a fi obedientă ?
Copiii răi este o piesă despre violență și supunere. Despre imaginația care este reprimată atunci când se îndrăznește să iasă la iveală. Despre reguli și abuzuri care cântăresc greu peste libertatea copiilor.
Copii răi este un one-woman-show în care actrița joacă diferite roluri sociale pe care fiecare dintre noi le jucăm în această societate brutală în care școala oglindește dinamica lumii adultului în care trăim.
Copii răi este o piesă despre sistemul educaţional din România, despre formele pe care le poate lua violența când discipline aparent inofensive se transformă într-o amenințare colectivă și despre raporturile de putere dintre profesori, părinți și elevi.
PROFU’de Religie
Profu’ de religie are o abordare critică asupra modului în care școlile românești tratează religia : orele de religie încurajează judecățile extreme, de genul alb sau negru, lucruri bune sau rele, adevăr sau minciună. Orele de religie favorizează un comportament sever: cine crede altceva merită să fie pedepsit.
O elevă de treisprezece ani îşi chestionează religia pe criteriul adevărului: există o concepție generală despre adevăr sau fiecare o are pe a sa? Există credință în Dumnezeu fără dubii sau elevii au dreptul să aibă propriul mod de a crede în valori și principii?
Eleva își acuză profesorul de religie că i-a atins genunchiul. Părerile profesorilor sunt împărțite în acest caz : unii consideră că ea minte, alții o cred. Colegii ei de clasă nu sunt de acord: unii cred că profesorul de religie a atins-o, altora nu le pasă, alții nu consideră că profesorul lor ar putea face așa ceva. Mama fetiței protestează împotriva unui regulament intern care tolerează un asemenea incident.
O dezbatere televizată, haotică care tratează rolul religiei în școală: este necesară? Care este cea mai bună metodă să predai religia? Cine beneficiază din aceste ore?
Textul citează manuale de religie în vigoare citite de un povestitor și spune povestea unei tinere eleve care își acuză profesorul de religie de comportament neadecvat.
Capete infierbantate (Heated Heads)
Capete înfierbântate aduce în conştiinţa publică un episod de istorie vie. Nu mult după Revoluţia din decembrie 1989, în perioada 13-15 iunie 1990, Bucureştiul este invadat de mineri, care alături de forțele de ordine, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor. Proiectul are la bază un proces de documentare prin diferite metode: interviuri cu martori, presa scrisă, rapoarte ale diferitelor instituții și organizații, dezbateri, discuții publice, ateliere etc., concentrate în jurul evenimentelor din București, din acea periodă. Adevărul despre aceste evenimente este suma punctelor de vedere, de cele mai multe ori contradictorii și imposibil de redus la o unică perspectivă, redat prin vocile a şapte participanţi direct implicaţi în evenimente.
Familia Offline
Personaje: trei frați și o soră, un frate mai mare
Inspirată de fenomenul masiv al migrației forței de muncă (fenomen care, în România, a lăsat mai mult de 350.000 de copii fără părinți) “Familia Offline”spune povestea a patru copii aflați în grija unui frate mai mare, copleșit de responsabilități.
Îi vedem pe acești copii în situații extreme, înfruntând o nouă etapă din viața lor și fiind nevoiți să facă față unor situații dificile. Copiii cresc păstrându-și inocența și învățând pe dinafară cine trebuie să fie – părinți în corpuri de copii.
Sunt acești copii, părinții lumii în care tandrețea e înlocuită de cadouri? Ce tip de lume construim prin imaginația fragilă a copiilor care-și caută părinții?
